În comuna Cristian, judeţul Braşov, există mai multe manifestări culturale susţinute atât de românii din localitate, cât şi de etnicii germani. Dintre manifestările culturale, cea mai importantă este Ceata de Zoritori, care are un tipic aparte prin faptul că vătaful este ales doar o dată în viaţă. La loc de cinste este şi formaţia de dansuri germane înfiinţată încă din anul 1964, grupul de dansuri populare ?Ţara Bârsei? fiind înfiinţate în 1993 de coregraful Albrecht Klein cu scopul continuării tradiţiilor saşilor transilvăneni. Formaţia a participat la numeroase spectacole în ţară şi străinătate. În prezent, este alcătuită din 18 perechi, elevi şi absolvenţi ai liceului german Johannes Honterus, ei provenind din Cristian, Codlea, Sânpetru, Ghimbav, Bod şi Râşnov.
Zilele Cristianului
Evenimentul care reuneşte cultura tradiţională română şi germană poartă cununa Zilelor Cristianului. Este vorba despre Ziua Bogăţiei, dar şi ziua manifestărilor culturale româneşti şi germane, cu fanfară, taraf, dansuri populare interpretate de elevii Şcolii Generale din comuna Cristian, dansurile ?Zoritorilor?, muzică uşoară, muzică de petrecere, mici, bere şi foc de artificii.
Balul mestecenilor
În anul 2009, la Cristian, a avut loc prima ediţie a Sărbătorii Mestecenilor, care s-a încheiat cu Balul Mestecenilor susţinut de feciori şi fete, după ce feciorii au fost la fetele de măritat şi au pus mesteceni la poartă. Balul este aşteptat cu mult interes pentru că este aleasă ?Prinţesa Balului?, cea mai frumoasă fată din sat.
Vestirea Naşterii Domnului
Pe data de 6 decembrie, Ceata de Zoritori din Cristian se întâlneşte pentru a schimba vătaful. Actualul vătaf, Lucian Forfotă, ne-a declarat: ?Vătaful este ales doar o dată în viaţă pentru un an de zile. De Sfântul Nicolae, seara, băieţii se strâng şi se duc la preot pentru a-i cânta colindele de Sfântul Nicolae, specifice doar în Cristian. De Crăciun, timp de trei zile, Ceata de Zoritori merge la fiecare casă pentru a vesti Naşterea Domnului. Localnicii lasă porţile deschise şi îi cinstesc cu vin, cozonac şi bani. Sumele încasate sunt folosite la organizarea Balului Zoritorilor, care se ţine în a doua sâmbătă după ce se intră în Anul Nou.?
Primarul comunei Cristian, Serafim Dragoş a menţionat că Primăria şi Consiliul Local susţin activităţile culturale şi alocă sume de bani pentru promovarea şi menţinerea identităţii lor. Oricine doreşte să petreacă sărbători unice, Cristianul oferă o paletă diversificată: Biserica Evanghelică şi Ceata de Zoritori.