În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sânzienelor. Despre noaptea aceasta se crede că este magică, minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele negative, ajung la apogeu.
Legendele spun că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în hora şi "dau puteri" deosebite florilor şi buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor, zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă şi împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină.
Răzbunarea Sânzienelor
Se spune că dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbaţii nu scapă usor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată sau au făcut alt rău, îi aşteaptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene ştiindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Sărbătoarea iubirii
Sânzienele reprezintă şi un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieţii care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agaţă de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei. flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Dragăicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cântă voioase. Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte ameţitor.
Dansul ielelor
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşează pe grindă, în şură. Ei speră că până la acea înălţime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu respectă sărbătoarea poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă.
