Oraşul ? staţiune Predeal este amplasat în centrul ţării şi se află la cea mai mare altitudine din ţară, oferind o largă perspectivă asupra munţilor din jur. În sezonul de iarnă, Predealul este asaltat de turişti din toate colţurile ţării şi ale lumii. Pe mapamond, Predealul este cunoscut pentru partiile de schi largi si insorite, care asigură iubitorilor de schi condiţii favorabile şi datorită instalaţiilor de produs zăpadă artificială, care suplinesc zăpada naturală.
Pârtiile de schi
Pârtiile de schi se întind pe o suprafaţă mai mare de 50 de kilometri pătraţi, iar lungimea celor nouă pârtii depăşelte 10 km.
La Predeal funcţionează o nouă instalaţie de transport pe cablu rapidă şi performantă, iar pârtiile de schi au fost modernizate. Valoarea Predealului ca staţiune montană de schi a fost ridicată şi datorită organizării celei de-a 47 a ediţii a Campionatului Mondial Militar de Schi, în perioada 20-26 februarie 2005, de către Consiliul Internaţional al Sportului Militar, Ministerului Apărării Naţionale şi Primăriei Predeal.
Pe lângă schiul alpin, iubitorii sportului alb mai pot parctica snowboard, schi fond, biatlon, patrulă pe pârtiile de la Clăbucet şi Valea Râşnoavei.
Spectacole în aer liber
După deschiderea oficială a sezonului de schi, la Predeal, în toată această perioadă, au fost organizate jocuri şi concursuri pe pârtie (gen serbările zăpezii), concurs extrem ? schi ? snowboard, bycle cross (ştafetă/echipe), demonstraţie virtuozitate de schi şi snowboard, şcolile de schi, salvamont, jandarmeria montană, concerte in aer liber, foc de artificii, coborâre cu torţe.
Predeal situare geografica:
Latitudine nordică: 45o 30'
Longitudine estică: 25o 26'
Clima: continental-moderată
Suprafaţă: 58,4 Km
Populaţie: 5642
Religie: 92,5% ortodoxă, 4,5% romano-catolici
Localităţi componente:
Predeal
Pârâul Rece
Timişul de Jos
Timişul de Sus
Acces:
Cale ferată Bucureşti-Braşov: km 140
Auto DN 1; E 60: km 143
Aeroport: ?Henry Coandă? Bucureşti-Otopeni
Prefix telefonic: 0268/ xxx xxx
Cod poştal: 505300.
www.predeal.ro