În luna august 2014, revista Inside Brașov România a împlinit 10 ani de activitate. Această aniversare încununează un proiect ambițios, realizat de câțiva jurnaliști brașoveni, care au format o echipă și au pornit pe un drum liber, într-un domeniu, care, în urmă cu 10 ani, era descoperit: valorificarea patrimoniului cultural-istoric în țară și străinătate. Acest proiect nu ar fi fost realizabil dacă patru ambasadori ai unor țări străine la București nu ar fi sesizat acest aspect și nu ar fi insistat pe necesitatea apariției unei astfel de publicații. Ne-am pus pe treabă, am făcut o scurtă descriere a contextului editorial și, punctual, am realizat sumarul proiectului, cu obiective, grupul țintă, activitățile proiectului, rezultate așteptate și alte elemente relevante.
Summit-ul NATO
În luna octombrie 2004 s-a ținut în Poiana Brașov summit-ul NATO, eveniment care a deschis porțile revistei Inside Brașov România. Am realizat un număr special, am luat legătura cu înalți oficiali NATO și ai Guvernului României, am acreditat revista și am reușit ca ea să facă parte din mapele delegațiilor străine, participante la summit. Faptul că revista s-a bucurat de interes din partea înalților oficiali și a primit aprecieri privind calitatea textelor, traducerea lor în mai multe limbi străine, bogăția informațiilor din patrimoniul județului, tehnoredactare superioară și tipărirea pe suport de hârtie de calitate, toate ne-au dat curaj și ne-au ajutat să ne impunem pe piață.
Românii de pretutindeni
Sprijin concret am primit din partea Consiliului Județean Brașov care și-a arătat deschiderea spre cooperare și ne-a susținut proiectele de promovare a patrimoniului, cu impact local, regional, național și internațional. O oportunitate pentru noi a fost "Întâlnirea românilor de pretutindeni", eveniment organizat în 2004, la Complexul Miorița, din Poiana Brașov, unde au participat români plecați în toate colțurile lumii, care au reușit în diferite domenii. Printre invitați s-a aflat și ambasadorul României la Washington, care ne-a trimis ulterior o scrisoare oficială prin care ne-a felicitat, încurajat și mulțumit pentru ceea ce facem.
În Parlamentul UE
După intrarea României în Uniunea Europeană, Brașovul a fost invitat să reprezinte România la Bruxelles. Din delegația oficială a făcut parte și un reprezentant al revistei Inside Brașov România, care a distribuit reviste în care am promovat obiectivele cultural-istorice și multiculturalismul județului Brașov. Am mai fost invitați să participăm la târguri de turism internaționale (Berlin, Nurenberg), întâlniri cu Casa Regală a României, cu delegații oficiale străine și cu instituții de cultură și ambasadele țărilor UE la București și ale României în străinătate. Am trecut în revistă doar câteva exemple din activitatea noastră și dorim să mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat și fără de care nu am fi reușit la realizarea acestui proiect.