Cetatea Rupea: Suflet şi Divinitate
|
|
Sâmbătă, 15 iunie 2013, Cetatea Rupea, judeţul Braşov, a fost inaugurată cu mare fast, după ce a intrat într-un proces de reabilitare şi extindere a infrastructurii turistice, cu fonduri neramursabile UE. Toboşarul din Sighişoara a anunţat întreaga suflare că "aici se întâmplă mare sărbătoare". S-a tăiat panglica inaugurală, oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, rupenii au jucat în straie de sărbătoare iar o tânără "medievală" a invitat publicul să intre în Cetate. Zidurile au strălucit ca odinioară şi Cetatea a emanat lumină, refăcută ca o regină, pregătită să ajungă la sufletul omului.
Un refugiu interior al omului
Despre acest giuvaer istoric, Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant au spus: "Cetatea, Cetăţuia este aproape în mod universal simbolul refugiului interior al omului, al adâncului inimii, simbolul locului unde se produce comunicarea privilegiată între sufletul omului şi Divinitate". Acum, aceste adevăruri au fost simţite de toţi cei ce au intrat în Cetate, mare contribuţie având prezenţa personajelor mimi - statuile umane, îmbrăcate în costume specifice, care nici măcar nu au clipit în momentul în care turiştii s-au apropiat. Curtea interioară a devenit neîncăpătoare, fiecare turist încercând să imortalizeze momentul. Din vârful cetăţuii, privirea publicului a plutit deasupra oraşului de la poalele stâncii de pe vremuri, aceeaşi care a dat denumirea Cetăţii, dar şi a oraşului Rupea (reps înseamnă stâncă).
Cetatea Cohalmului
Cetatea Rupea mai este cunoscută şi sub denumirea de Cetatea Cohalmului, monument istoric ce a fost redat comunităţii în anul 1420, iniţial fiind castru regal. Este prevăzută cu turnuri, bastioane şi drumuri de strajă şi a servit atât ca rol de fortificaţie, cât şi ca loc de refugiu pentru populaţia satelor din împrejurimi. Ea a rezistat în faţa repetatelor asedii. Paşii turistului, odată ajunşi aici, pot vizita turnurile, capela cu inscripţii cu caracter religios, căsuţele, fântâna cu instalaţiile pentru ridicarea apei, magazia militară şi Poarta Cetăţii de Mijloc. Tot acest ansamblu de arhitectură militară transilvăneană, situat pe dealul Cohalmului, la încrucişarea drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, rămâne o bijuterie unică ce străluceşte pe stânca antică.
Tarife
Primarul oraşului Rupea, Flavius Dumitrescu, a declarat: "Acest proiect este o realizare extraordinară nu numai pentru Oraşul Rupea, ci pentru întreaga zonă. Reabilitându-se Cetatea, vechile turnuri, drumurile de acces şi efectuându-se parcări pentru autocare şi autoturisme, investiţia va atrage foarte mulţi turişti şi este reintrodusă în circuitul turistic. Intrarea este 10 lei/adult, 5 lei/copil şi 8 lei/persoană, pentru grupuri. Este deschisă publicului în intervalul orar 10.00 - 20.00."