Aeroportul, start la pistă
|
|
În 26 aprilie 2013, Ministrul Delegat pentru Energie, Constantin Niţă, însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Aristotel Căncescu, vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu, primarul Municipiului Braşov, George Scripcaru, parlamentari de Braşov, primari şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov au efectuat o vizită de lucru cu prilejul demarării lucrărilor la pista pentru Aeroportul Braşov ? Ghimbav. Realizarea acestui obiectiv pe teritoriul administrativ al Oraşului Ghimbav determină Braşovul să intre pe harta marilor obiective turistice, la dezvoltarea economică a zonei şi la creşterea numărului de turişti.
Un vis împlinit
Ministrul Delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat: "Astăzi, se împlineşte un vis şi iată că după 20 de ani, când s-au pus bazele construcţiei unui aeroport la Braşov, au început lucrările pentru construcţia pistei. Investiţia va aduce Braşovul în prim-planul vieţii economice din Transilvania, fapt ce contribuie la acumularea de puncte ca Braşovul să ajungă capitală regională. În 2015, vom avea un aeroport modern în acest loc." Primarul Municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat că aeroportul se realizează în contextul în care regionalizarea se întâmplă în România şi a punctat faptul că 2014 ? 2020 va atrage proiecte care să genereze locuri de muncă, investiţii şi oameni de afaceri.
Contribuţia Judeţului Braşov
Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat: "Iată, astăzi, dovedim negru pe alb că vorbele s-au transformat în fapte. Este o investiţie care s-a realizat cu eforturile noastre şi am reuşit de a atrage în proiect Primăria Braşov şi firme cu experienţă dintre care amintim Vectra, care a demarat proiectarea şi va realiza construcţia pistei iar ROMAT va finanţa toate echipamentele de zbor ale aeroportului (12 milioane euro) şi va asigura personalul de specialitate." Vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, a afirmat: "Am avut discuţii detaliate cu investitori din SUA, Israel, Italia, Germania, Franţa, ţări din Orientul Mijlociu şi China. Eforturile noastre au fost apreciate de investitorii străini."
Ghimbavul, în centrul atenţiei
Primarul Oraşului Ghimbav, Toma Dorel, a declarat: "Am colaborat cu autorităţile judeţene şi centrale. Împreună am reuşit să aducem în centrul atenţiei Ghimbavul, prin realizarea aeroportului. Am fost deschis la colaborare, am dat dovadă de transparenţă, am reuşit o performanţă istorică iar copiii noştri vor zbura cu avioanele de aici."
Marcel Butuza, firma Vectra, cel care va realiza construcţia pistei, a afirmat: "Pista va avea o lungime de 2.820 m şi o lăţime de 45 m, costă 12,7 milioane euro plus TVA şi va permite aterizarea la Braşov a avioanelor de mediu-curier tip Boeing 737, respectiv Airbus 320".