Concerte de fanfară, pe aleea de sub Tâmpa
|
|
De duminică, 9 mai 2010, şi până la finele lunii septembrie, muzica de promenadă va răsuna din nou, la sfârşit de săptămână, pe aleea de sub Tâmpa, lângă zidurile vechii cetăţi a Braşovului. În foişorul din vecinătatea apeductului Kertsch, fanfarele din judeţul Braşov vor susţine spectacole în fiecare duminică, de la ora 12.00, cu excepţia duminicii din data de 9 mai, cu prilejul Zilei Europei, când a avut loc un concert susţinut de fanfara Colegiului Naţional ?Andrei Şaguna? formată din elevi de gimnaziu, şi fanfara din Vulcan.
Tradiţie de peste o sută de ani
La Braşov, spectacolele de promenadă au o tradiţie de peste o sută de ani, fiind reluate în anul 2007, din iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu. Ascultând fanfara, braşovenii şi turiştii au ocazia să-şi amintească de vremurile tinereţii sau să prindă gustul unei muzici antrenante şi spectaculoase.
Primele fanfare săseşti în comunele din Ţara Bârsei s-au înfiinţat ? după modelul celor din Boemia ? în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Scopul lor a fost să contribuie la desfăşurarea tuturor festivităţilor şi activităţilor culturale laice şi religioase ale comunităţilor săseşti ? nunţi, înmormântări, baluri, comemorări.
Fanfarele din Ţara Bârsei
Muzicanţii nu erau profesionişti, nici măcar lăutari, ci erau tineri ţărani sau meseriaşi, iubitori de muzică, unii provenind din familii înstărite, de vază. Fanfarele erau instruite de învăţători pricepuţi, de organişti sau de muzicanţi militari pensionaţi. La început, repertoriul fanfarelor era format din marşuri, polci, valsuri şi marşuri funebre. În secolul XX apar şi partituri mai pretenţioase, ca uverturi la opere şi operete mai ales din creaţia compozitorilor clasici italieni (Verdi, Rossini etc.), şi tot atunci se organizează primele concerte de fanfară. Cu timpul, repertoriul fanfarelor se lărgeşte cu muzică românească şi maghiară, iar fanfarele încep să cânte şi la festivităţi ale comunităţilor de români şi maghiari.
Orchestra - Stadtkapelle
Menţionăm că, prima dată, la Braşov s-a înfiinţat nu o fanfară, ci o orchestră (?Stadtkapelle?), întrucât în oraş exista deja o fanfară militară. La festivităţile câmpeneşti organizate de saşi în oraş (spre ex. Honterusfest), erau invitate şi fanfarele săteşti. Concerte de promenadă susţineau atât fanfara militară, cât şi ?Stadtkapelle?.