De Rusaliile Catolice, în localitatea Budila, judeţul Braşov, a fost organizat Festivalul Bujorului, eveniment ce a reunit mai multe fanfare din judeţul Braşov, Covasna şi Harghita. Festivalul este la prima ediţie şi deşi s-a numit Festivalul Bujorului, floare răspândită în aproape toate gospodăriile localnicilor, fanfarele au fost cele care au ieşit în evidenţă, deoarece au îmbinat natura şi muzica, într-un eveniment cultural de excepţie.
Cultură religioasă şi tradiţie
Festivalul a fost organizat de comunitatea maghiară din Budila, sprijinită de Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov si Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov împreună cu Primăria Budila. La eveniment a participat întreaga suflare a comunităţii, adunând la un loc românii şi maghiarii ce convieţuiesc în bună vecinătate.
După terminarea slujbei religioase, catolicii s-au îndreptat spre scena amenajată în aer liber, tinând de mână flori de bujor şi crenguţe cu frunze de mesteacăn, cele două reprezentând simbolul primăverii, speranţa de viaţă, şi verdele viu al naturii, astfel fiind scos în evidenţă spiritul primăverii şi tradiţiile care au dăinuit peste ani, fără să poată fi alterate.
Fanfare unicat
Primarul comunei Budila, Constantin Galborcea, ne-a declarat: ?Prezentările au fost făcute atât în limba maghiară, cât şi în limba română, adresându-ne astfel fiecărui cetăţean, în limba maternă. Am invitat să participle zece fanfare, dar s-au prezentat şase, pentru început fiind foarte bine. Formaţiile sunt unicat, iar instrumentele au costat peste 1 miliard de lei. Festivalul fanfarelor s-a ţinut pentru prima dată de Rusaliile catolice şi sperăm să devină o tradiţie.
Attila Kovacs, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov susţine că a sprijinit acest eveniment şi speră să prindă rădăcini, la fel ca şi bujorii.
Programul Festivalului
Festivalul a început cu o paradă a portului popular maghiar şi cu defilarea prin localitate a maghiarilor îmbrăcaţi tradiţional, cu caii împodobiţi şi cu parada fanfarelor. Din program amintim: Concerte de Fanfară cu formaţii de la Ozun, Brateş, Tg. Secuiesc, Arcuş, Crizbav, Forumul Democrat German, Tuşnad, Baraolt, Zagon. Participanţii au primit diplome şi au fost invitaţi să revină la anul la cea de-a doua ediţie a Festivalului Bujorului ? Festivalul Fanfarelor.