Oraşul Codlea, situat în nord-vestul Ţării Bârsei, la poalele Măgurii Codlei, este cunoscut şi sub denumirea de oraş al florilor, nu numai datorită serelor care au existat în localitate, ci şi datorită promenadelor şi parcurilor cu flori existente încă din perioada medievală. La toate acestea, se adaugă Muntele Măgura, care apare ca o coamă de deal alungită în direcţia nord-sudică, iar dacă este privit dinspre Vulcan, apare ca un con abrupt şi ascuţit. Până în vârf, Măgura este acoperită cu o pădure de fag din care se înalţă pe panta de est grupul de stânci Mittagstein (Pietrele Amiezii). Măgura Codlei este considerată prezicătoarea vremii pentru Ţara Bârsei.
Parcul cu Soare
Primarul Municipiului Codlea, Alexandru Popa, susţine că imediat după ce a ajuns primar, în anul 2004, s-a gândit să pună în valoare farmecul Codlei de altădată.
?Mi-am propus să realizez Parcul cu Soare, promenadele şi părculeţul care se afla altădată în jurul Cetăţii medievale. De aceea, în anul 2005, am demarat investiţia Parcul cu Soare, finalizată în 2006. Suprafaţa acestui parc este apreciabilă (6.800 mp) şi se află în apropierea Măgurei. Parcul are o tradiţie, iar odinioară se afla aici o promenadă. Primul meu gând a fost să refac acest parc care acum arată splendid?, a declarat primarul.
Recreere în aer liber
Nu numai în Parcul cu Soare, ci şi în majoritatea cartierelor oraşului au fost amplasate băncuţe, au fost amenajate mici părculeţe, au fost plantate o mare varietate de flori şi s-a realizat iluminatul public cu lampadare şi accesorii rustice. Cei ce doresc să se plimbe în jurul cetăţii şi să petreacă o seară de neuitat au posibilitatea să se recreeze la lumina reflectoarelor ce pune în valoare cetatea şi faţadelor caselor cu valoare de patrimoniu. Copiii se pot recrea în locuri de joacă special amenajate, începând din centrul vechi al oraşului până la Parcul cu Soare. De obicei, în acest parc sunt organizate diferite manifestări pentru copii şi adulţi.
Flora spontană
Turiştii care vin în Oraşul Florilor se pot bucura de forme variate de turism: agroturism, turism liber, turism istoric, turism cultural, turism ecumenic silvoturism şi pot face drumeţii sau admira parcurile cu flori sau zonele cu floră spontană din împrejurimi. De altfel, localnicii sunt cunoscători ai florei spontane şi ai plantelor medicinale, pe care le culeg direct din arealul natural, pe care le folosesc în ceaiuri şi la tratarea diferitelor afecţiuni. Cercetătorii în floră pot veni aici şi studia diferite specii de plante, paleta fiind extrem de generoasă.
Vara florilor
Primarul oraşului Codlea, Alexandru Popa, susţine că vara florilor la Codlea oferă cromoterapie datorită coloristicului variat al florilor la care se adaugă verdele crud al pădurii. ?De aceea, am avut preocuparea pentru readucerea în prim-plan al oraşului calitatea de oraş al florilor, aşa cum era el cunoscut odinioară atât în ţară, cât şi în străinătate. Chiar şi cei care tranzitează oraşul pot admira investiţiile floristice din Codlea de la intrare până la ieşirea din municipiu. Am încercat să îmbinăm partea de recreere cu partea culturală şi am amplasat creaţii sculpturale atât în parcuri, cât şi în cartierele oraşului, cu intenţia ca toate să ofere posibilitatea de recreere a oamenilor?, a conchis primarul.