?Mondialele? de toacă la Victoria
|
|
Cîteva zeci de mogîldeţe, îmbrăcate în costume tradiţionale, s-au întrecut ieri la bătut toaca, într-un concurs de talie internaţională. La Biserica "Sf. Constantin şi Elena" din oraşul Victoria, copii din şapte ţări şi-au demonstrat măiestria în a obţine sunete cît mai clare şi mai melodioase din simpla toacă de biserică. Concursul a devenit deja o tradiţie, fiind organizat anual din 1995. Din 2001 a devenit concurs naţional iar începînd cu 2005 a trecut graniţele, devenind concurs internaţional.
Cântecul care zideşte
Peste 80 de micuţi au reprezentat, la festivalul ?Cîntecul care zideşte?, mai multe judeţe ale ţării, dar şi biserici ortodoxe din Serbia, Bulgaria, Grecia, Rusia, Siria şi Ucraina.
Organizatorul, părintele Octavian Smădu, crede că şi el a avut de învăţat de la micii concurenţi, de-a lungul anilor. ?La început, cînd am fost puşi în situaţia să jurizăm acest concurs, nu aveam prea multă experienţă. Unii copii au însă o ureche muzicală deosebită, şi ne-au făcut şi pe noi, cei mari, să fim mai atenţi la puritatea sunetului obţinut. Pe lîngă aspectul interpretării sau al costumelor, cel mai important este totuşi modul în care se aude sunetul de toacă, acustica este cea care se premiază?, explică acesta. Concursul de anul acesta s-a ţinut chiar în biserică. Din cînd în cînd, părintele Smădu întrerupea concursul de toacă pentru a prezenta frînturi din istoricul acestui obicei ortodox.
Cu ciocănelele pe toacă
Foarte tînărul Radu Gavrilă (9 ani) a reprezentat la concurs comunitatea elenă din Braşov. Reprezentaţia sa cu ciocănelele pe toacă a stîrnit aplauzele celor prezenţi. Timid, încercînd să se agaţe de costumul pe care îl mototoleşte cu mîinile, el povesteşte că bate toaca de 3 ani, că îi place foarte mult acest lucru, şi că a reuşit să cîştige ultimele două ediţii.
Bogdan Tănăsie are tot 9 ani, iar de doi ani bate toaca de cum prinde un prilej. Băiatul locuieşte în Canada, dar în fiecare vacanţă vine la bunicul lui din Victoria. Anul trecut a cîştigat o menţiune, şi speră ca anul acesta să obţină tot menţiune sau chiar locul 3. ?În Canada, nu am unde să bat toaca, pentru că biserica e departe. Aşa că bat toaca acasă. Bunicul a fost cel care m-a dus aici, la părinte, să învăţ?, mărturiseşte Bogdan.
Prilej de exersare
Preotul Kerpenişan Dragan, reprezentantul comunităţii sîrbe din Cenad (Timiş) a participat pentru prima dată, şi spune că nu se aştepta să fie nivelul atît de ridicat. ?Mai avem de învăţat, mai ales că, potrivit obiceiului nostru, numai în săptămîna Învierii se bate toaca. Probabil că şi din această cauză, ortodocşii au mai multe prilejuri să exerseze?.
Există şi un copil căruia nu i-a plăcut concursul de la Victoria: Iulian Ad, de 8 ani, care s-a născut în România din părinţi sirieni, ne-a mărturisit acest lucru. Reprezentantul comunităţii siriene era şi el destul de scump la vorbă. ?Mie îmi place la toacă dar nu mi-a plăcut la concurs aici. Eu bat toaca de doi ani, acasă şi mai rar la biserică?. Mai mult nu am reuşit să scoatem de la el deoarece colegul lui, fiul unor angajaţi ai ambasadei siriene, a preluat iniţiativa şi ne-a povestit ce mult îi place lui să bată toaca. Din nefericire, explicaţiile sale au fost în limba natală. Cu ajutorul părinţilor am înţeles că îi place să schimbe des ritmul.
Ce e toaca
Toaca este o scîndură de lemn (sau o placă groasă de fier) încovoiată, pe care se bate, la biserici şi la mînăstiri, cu unul sau două ciocănaşe, la orele fixate pentru rugăciune; bătaia se face în mod ritmic şi cu multe întorsături muzicale; toaca de lemn e adesea o scîndură lungă de 2-3 m, lată de 20 cm, şi se poartă (mai ales la mînăstiri) de către călugări sau călugăriţe, care o ţin de mijloc cu mîna stîngă, iar cu cea dreaptă se bate în ea cu un ciocănaş. Toaca de lemn este de obicei de două feluri: o toacă fixă şi o toacă portabilă (cu aceasta din urmă se înconjoară biserica / mînăstirea). Toaca portabilă se bate cu o singură mînă, toaca fixă se bate cu ambele mîini (fiind susţinută). Toaca de fier se bate la anumite sărbători mari, ca de exemplu la Paşte (ca şi toaca de lemn portabilă); atunci se bate împreună cu clopotele. Timpul cînd se bate ?toaca?: ?pe la toacă? înseamnă pe la ceasurile 3-4 după amiază (se bate cînd se apropie slujba de seară - vecernia). Toaca se utilizează în toate bisericile ortodoxe, dar şi în lăcaşurile de cult greco-catolic. Poate fi amplasată în clopotniţă sau undeva sub streaşina bisericii. Ea se bate, de obicei, la începutul diferitelor slujbe şi mai ales la slujbele de noapte. Există însă destule variaţii de la o parohie la alta. Toaca nu înlocuieşte clopotul, deci pot fi folosite simultan. Astăzi s-a format o adevărată artă în jurul clopotelor şi toacei. Clopotul şi toaca se bat alternativ, de obicei în trei ?stări?, adică toaca, apoi clopotele, apoi toaca, şi tot aşa, de trei ori fiecare.
Ovidiu EFTIMIE
