420.000 de turiști, in Cetatea Râșnov
|
|
De-a lungul celor zece ani, de când monumentul a trecut în administrarea primăriei, Cetatea Medievală Râșnov, județul Brașov, a devenit unul dintre principalele puncte de atracție turistică din întreg județul și chiar din întreaga țară. Numai anul trecut, 420.000 de turiști au trecut pragul acestui obiectiv turistic. Numărul vizitatorilor a fost în creștere, de la an la an, datorită obiectivelor turistice din zonă, dar și datorită evenimentelor organizate în Cetatea Medievală.
Festivalului Dacic Comidava
In perioada 25-26 august 2018, a avut loc în Cetatea Râșnov , a-III-a ediție a Festivalului Dacic Comidava , un eveniment care reuneşte, ca întotdeauna, prestigioase grupuri de reînscenare istorică, dornice să ofere publicului o mostră de viaţă autentică dintr-un campament militar. Publicul a avut ocazia să se reîntâlnească cu dacii, sarmații și romanii, care se luptau acum 1900 de ani pentru aceste locuri. Turiștii au interacționat cu atelierele meșteșugărești, cu gastronomia antică, cu lupte de gladiatori și au vazut bătălii așa cum erau odinioară.
În Grădina Cetății Medievale
În Grădina Cetății Medievale, evenimentul a reunit prestigioase grupuri de reînscenare, fiecare grup a avut propriul cort, unde a arborat drapelul personalizat. Au fost expuse piese de echipament şi materiale documentare privind istoricul unităţii, precum şi palmaresul participărilor la acţiuni de reconstituire. Sociabili şi îndatoritori, “soldaţii de duminică” s-au întreţinut cu publicul, au prezentat uniforma militară de epocă şi au povestit despre campaniile la care au luat parte de-a lungul istoriei.
Legende romantice
Primarul Orașului Râșnov, Liviu Cătălin Butnariu, ne-a declarat: ”Orașul Râșnov este stațiune turistică de interes național și este de datoria noastră să aducem în prim plan adevărata istorie, multiculturalitatea acestor locuri și să oferim oaspeților altceva: o poveste aparte, în care legendele romantice cu cavaleri și prințese, pe care turiștii să o regăsească în cetatea medievală, împreună cu muzica istoriei. Inspirați de emblema veche a orașului nostru, Râșnov-Rosenau, dorim ca orașul să devină Roza turismului național.”
Ileana Gafton Dragoș