Sânpetru și împrejurimile
|
|
Comuna Sânpetru, județul Brașov, se află la doar patru kilometri de Municipiul Brașov și este situată la poalele Dealului Cetății Lempeș. Este interesantă atât din punct de vedere istoric, datorită cetății săsești, Bisericii Ortodoxe "Sf. Nicolae" și legendelor sale, cât și datorită Rezervației Naturale "Dealul Lempeș". Astăzi, comuna Sânpetru se află în plină dezvoltare economică, agroturistică și cultural-istorică. Autoritățile locale investesc în conservarea patrimoniului și în modernizarea infrastructurii.
Obiective cultural-istorice
În comuna Sânpetru se derulează proiecte de promovare turistică, cu scopul ca această comună să devină o destinație turistică atractivă. Primarul comunei Sânpetru, Ion Rusu, a declarat: "Primăria și Consiliul Local Sânpetru sprijină activitățile care contribuie la dezvoltarea comunei și continuă proiectele începute de promovare a potențialului turistic al comunei Sânpetru, pentru care la început am beneficiat de fonduri europene. Principalele obiective turistice sunt: Biserica Evanghelică, Biserica Ortodoxă, în formă de corabie și Rezervația științifică Dealul Lempeș."
Agenda culturală
Pe parcursul anului sunt organizate mai multe evenimente de promovare dintre care amintim: Festivalul "Rușcuța de primăvară", deschis de Junii sânpetreni, care defilează pe străzile comunei și invită pe sânpetreni și pe turiști la festival; "Zilele Comunei Sânpetru" și Festivalul "Zâmbetul copiilor", care promovează tinerele talente. Evenimentele culturale sunt o adevărată paradă a portului popular și promovează dansul și cântecele populare autentice. Sunt invitați să participe și meșteri populari care prezintă meșteșugurile tradiționale de pe aceste meleaguri.
Invitație la Sânpetru
Pe lângă toate aceste evenimente, un punct atractiv este Aeroclubul "Iosif Șilimon" Sânpetru, unde turiștii pot zbura și admira întreaga panoramă a comunei, precum și împrejurimile. Cei interesați de activitatea științifică pot merge în Rezervația Naturală "Dealul Lempeș", unde pot observa o paletă diversificată floristică, printre care se numără Laleaua pestriță și Rușcuța de primăvară, flori ocrotite prin lege, despre care turiștii pot afla câteva legende. Rușcuța de primăvară poate fi văzută chiar în această vacanță, deoarece înflorește în perioada Sărbătorilor Pascale.